joi, 6 iunie 2013

Adio

Am pierdut atatea nopti uitandu-ma in gol incat timpul a trecut pe langa mine fara mila. Te-am privit dormind de atatea ori incat si azi am chipul tau intiparit i minte. E ciudat cum cineva te poate rani atat de tare si cu toate astea sa ramai acolo langa el, sa inchizi ochii, sa iti inghiti toate lacrimile si sa ramai acolo.... sa ramai in mizeria pe care doar el a creat-o, sa ramai in fericirea aia cladita pe zeci de minciuni inca de la inceput.
  E ciudat sa stii, e ciudat al dracu de tare cum inima unei femei rezista la mii de lovituri, la mii de dezamagiri si minciuni. E  o femeie puternica cea care stie ca traieste o minciuna zi de zi si cu toate astea tace si se preface fericita in fata tuturor. E o femeie puternica cea care inca spera ca dupa fiecare dezamagire o sa mai vina soarele si pe strada ei.
   E amuzant cum de fiecare data cand crezi ca "de data asta e altfel" te inseli. La inceput esti distrusa, simti cum ti se rupe inima in doua, tipi, plangi, dai cu pumnii in pereti si te intrebi inca o data "de ce eu?", iar apoi incepi sa te resemnezi. Incepi sa accepti ca omul pe care il credeai altfel, nu e cu nimic mai diferit fata de altii, ca e doar un om care a trecut prin viata ta fara sa lase nimic in urma. Si ce ar fi putut sa lase bun in urma? Unde ne-am pierdut de la inceput? Ce n-a mers, unde am gresit? Sa fi fost oare prea multe zambete in noptile tarzii? Sa fi fost prea mult suflet pus acolo unde trebuia doar sa pui un zambet ironic? Da... poate aici am gresit. Poate doar mi-am aruncat singuratatea in bratele cuiva care am crezut ca o va alunga. El, in schimb, a adus tot valul de singuratate peste mine. Cum poti sa te simti singura desi in patul si in inima ta e cineva? Cum poti sa te uiti in ochii cuiva desi stii ca nimic din ce a fost acolo, sau ai crezut ca e, nu va mai fi sau n-a fost niciodata?
  E tragic, stiu! Si doare al dracu de tare cand la sfarsit ramai doar tu si 4 pereti. Ramai doar tu, fara toate zambetele alea care odata te faceau fericita, fara mesajele alea la 4 dimineata si doar cu o ceasca de cafea dimineata in loc de doua.
 Si ramane un gol imens in tine, un cufar cu amintiri si multe lacrimi, Ah, da, si regretele ca ai fost fraiera si ai crezut cateva cuvinte spuse la 5 dimineata, ca ai crezut 2 brate ce te acopereau cand lumea ti se prabusea....
  Din asta invat inca o data ca oamenii nu sunt ceea ce par, ca ei imi vor binele si prin urmare vor incerca sa mi-l ia pe tot, ca am investit prea multe sentimente acolo unde ar fi trebuit sa investesc doar indiferenta si ca roata se intoarce orice ar fi. Poate nu azi, poate nu maine, poate nu la anul, dar se intoarce...    
 Si nimic nu mai conteaza. Nici cine am fost ieri, nici cine sunt azi sau cine voi fi maine. Azi nu mai conteaza..... Si imi cer iertare. Imi cer iertare ca ma fost proasta cand ar fi trebuit sa fiu cea mai isteata persoana. 
  Si....atat. Cuvintele nu isi mai au rostul aici.

Un comentariu:

  1. Iti trebuie mult curaj si multa tarie de caracter sa iti ceri iertare pentru ca ai crezut in cineva/ceva,majoritatea prefera doar sa-si planga de mila si sa se victimizeze prietenilor tipului. Totusi,indiferenta doare intr-adevar cel mai tare si aduce regrete in sufletul multora.Dupa cum ai spus si tu "roata se intoarce orice ar fi. Poate nu azi, poate nu maine, poate nu la anul, dar se intoarce... "

    RăspundețiȘtergere

Despre mine

Fotografia mea
Traiesc. Sau cel putin asa ma amagesc zi de zi. Iubesc, pacat ca decat eu.

Arhivă blog